Sir HandiKaPatos

Fratele Vasile văzuse deja aburul ce urca prin pădure şi ştia că a venit vremea. Se îndreptă spre o stâncă goală, pustie, departe de verdeaţa îndemnată de pădure către vârful muntelui. Se aşeză liniştit şi aşteptă aburul să îi acopere întâi picioarele şi apoi creştetul. Cu ochii închişi, luă un singur gând, îl înţepeni în preajma urechilor şi le aruncă pe celelalte către gură, le mestecă îndelung şi le scuipă de pământ. Cu gândul rămas făcu tăcere în minte şi îi simţi cum creşte apăsându-i pomeţii pe dinăuntru, apoi coborând până în gâtjel unde se înţepeni.

Fără să deschidă ochii, Fratele Vasile văzu muntele luminându-se. Aburul se aşezase cuminte spre pădure, iar soarele dogorea schimbând culoarea pietrelor: mai întâi vânăt tulbure, apoi roşu murdar, apoi roşu sclipitor, apoi auriu şi la urmă alb ca laptele… Atunci simţi cum gândul se face el însuşi miere aurie şi curge din gâtlej către inimă. Şi auzi un glas spunându-i, liniştit: „De aici încolo, e treaba ta să îl duci înapoi!”. Aşa începu parte grea a tuturor vieţilor şi Fratele Vasile se trezi cuprins de o foame cumplită! Şi mâncă!

Frica, pârdalnică, nefericită, agitată mă îndeamnă să renunţ la privit. Dacă se vede există, nu? Dacă se închid ochii, nu există, nu? Dacă există şi când se închid ochii? Atunci nu există nimic. Atunci nu suntem aici. Atunci plecăm, atunci când ni se strâng pleoapele de somn? Atunci somnul nu e bun. Ar trebui să fim treji. Permanent. Dar vine frica şi ne adoarme. Sau inversul fricii… Curajul? Nu curajul e opus fricii, ci lipsa de frică. Curajul e sinonim micii sau marii inconştienţe. Iar opusul inconştienţei nu e frica, e ştiinţa lucrurilor şi a întâmplărilor. Când strângi, tembel, tulpina cu ace a trandafirilor, frica e la fel de mare. Şi inconştienţa, dacă nu cumva se naşte plăcerea de a plânge de durere! Durerea, la urma urmei, dispare după primul spasm şi lasă loc amorţelii. O amorţeală care poate fi plăcută, dacă o compari cu durerea. În amorţeală, frica are şanse bune să dispară. Să te lase în curul gol în faţa vieţii, aşa cum ştiai că se înţelege ea, cum aflasei din jur. Şi frigul se dă durere şi sfârşeşte, inevitabil, în amorţeală. Numai că şi amorţeala, după preludiu, se lasă tot cu frică. O frică de moarte, o frică de plecare pe drum necunoscut, o frică de fără întoarcere…

…o să mai pun câteva lucrări de ale mele pe pagina ARTELE MELE…

http://sirhandi.wordpress.com/artele-mele/

Cui îi place, n-are decât să se uite!…

În tigaie adâncă, se topesc uşor 5-6 feliuţe subţiri de slăninuţă afumata, aşa ca de o jumate de şorici grosime, într-o linguriţă de ulei de măsline, virgin. Când apar străvezii, ca ochiul de baltă pe ceaţă, se aruncă 5 căţeluşi de usturoi daţi în două pe lung şi o ceapă medie, forfecată julien. Se căleşte uşor până să lucească ceapa.

În asemenea bunătate, se aruncă aşa, din încheietură, o mână sănătoasă de bucăţele de carne de purcel, aşa de un deget gros fiecare, şi se mânuieşte cu sârg 10-20 de secunde lopăţica, apoi se stinge amestecătura cu un pahar de vin roşu (al doilea din sticlă, primul fiind deja la verificare în propria instalaţie… dar nu continuaţi cu vinul dus la gură, ca alta-i povestea!). Se trânteşte un capac dement şi greu deasupra şi se înăbuşe cam un sfert de ceas tot ce mişcă prin tigaie.

După sfertul academic de înăbuşire, se aruncă, tot din încheietură, două mâini de cârnăciori olteneşti, traşi la xerox şi decupaţi cam la 3 centimetri lungime.

Între timp, separat, se aruncă într-un castron adâncit bine cam aşa: două linguriţe de muştar simplu, o lingură de ulei la fel de virgin, două roşii opărite zdravăn, curăţate de pielea de drac şi tăiate mărunţel, 3 ardei iuţi aşa de-un deget lungime, curăţaţi de sâmburi şi tăiaţi finuţ de-a latul, piper negru fără reţinere prea mare, sare după cum ţi-e portul, 10 cuişoare strivite cu ciudă de colţul mesei, în pânză, trei degete de mentă tocată mărunt şi o lingură de zeamă din tigaie.

Se freacă gospodăreşte sosul, până strigă: „Hoooooo!” şi se lasă pe gânduri vreme de 10 minute, un sfert de ceas, după care este lăsat să zburde peste minunea din tigaie, 5 minute cu capac şi restul fără…

Când scade bine intenţionat şi se îngroaşă zeama din tigaie, strigi tu: „Hoooooo!” şi opreşti flăcările la aragaz.

Faci o mămăligă zdravănă, vârtoasă, o tai felii cu aţa de papiotă şi freci bine fiecare felie cu usturoi crud pisat.

Se consuma această delicatesă în următoarea ordine:

- două păhărele de horincă de 50 de grade

- un rând de balotat la hrană

- alt păhărel de horincă

- alt rând la balotat.

Orice formă enervantă de boală, mai ales răceala sub toate arătările ei, dispare cât ai zice: „S-a gătat sticla! Mai adu, muiere una!”

Poftă mare!

Pentru că şederea la uscat a tricoului în ics pe microfon poate să fi tulburat calităţile de preluare a sunetului sau ambianţa olfactivă din jur, recomandăm înlocuirea lui cu celebrul PHANTOM V… MULT MAI REZISTENT LA TRANSPIRAŢIE… şi e numai vreo 9000 RON… De fapt, la fel de scump ca cel pe care îl au oamenii de la lynx şi îl folosesc drept funie de rufe…

Metodă senzaţională de uscat tricouri, pentru persoanele ocupate cu rapaitul… Doar la Radio Lynx puteţi observa care a fost destinaţia reală a microfonului de studio: uscarea rufelor pline de sudoare provenită din concursul de alegare tehno, rap si cum se mai spune din această seară… Priviţi şi învăţaţi: NU VOCEA, CI TRICOUL, FACE TARE STUDIOUL!!!